tatălui meu, de ziua lui

Oamenii nu văd

Oamenii nu vad blândețea mea .
Se țin de comploturi și uneltiri.
Vor cu tot dinadinsul să mi-l demonstreze pe ”nu”.

Pentru că sunt orbi, oamenii se înverzesc în jurul gurii cand îmi vorbesc despre toate lucrurile pe care le-am greșit.

”Nu vreau sa mă înțelegi greșit,
Aici noi toți suntem egali.”
Și-n fața vieții și-n fața morții,
Adaug eu în gând.
Am gând bun pentru oamenii orbi.

Eu sunt Ana.
Eu sunt stâlp.
Eu pun iubirea în fața urii
Cum mi-a spus tatăl meu, Ion Armanu.

Advertisements

Pânze de păianjen

Ce interesant ne modelează regulile sociale. Pînze de păianjen , transparente, de care știm că putem trece oricând. Si despre care știm că nu le vom rupe vreodată – cu excepția momentelor în care vrem să facem o nebunie.

Stau în cafenea cu un chelner tânăr, la modă, îngrijit și studiat.

Cafeneaua e goală pușcă. Mă gândesc că dacă am fi acasă, cât de ciudat ar fi să stăm așa om cu om fără să ne vorbim! Dar aici, aici omul vine să stea cu gândurile lui. Rolurile s-au împărțit de când am intrat.

El e aici ca să mă servească, eu sunt aici ca să consum.

Ce gând! Locuri pentru fumat, locuri pentru băut, locuri pentru râs, locuri cu dichis, locuri pentru, locuri fără și din ce în ce mai puține locuri cu iubire.

Îmi place felul în care buza mea pictează cu roșu cana albă cu ceai.wings_birds_photo